News UK

În loc de bun-venit în Giulești! Paul Papp, lecție tactică pentru jucătorii Petrolul

Articol de Eduard Apostol – Publicat vineri, 06 februarie 2026, 19:30 / Actualizat vineri, 06 februarie 2026 19:33

Paul Papp, 36 de ani, căpitanul ploieștenilor, le-a ținut o lecție de tactică și de poziționare coechipierilor de la Petrolul imediat cum „lupii galbeni” au pătruns pe terenul rivalilor din Grant

Meci tare vineri seară, diseară, în Giulești. Două rivale se duelează în Grant, cu toate că în afara rivalității dintre Rapid și Petrolul există relații cordiale între cele două conduceri, iar galeriile se confruntă doar pe stadioane.

La începutul anului, Robert Sălceanu a ajuns de la Ploiești în București, iar „găzarii” s-au ales cu 400.000 de euro și doi jucători împrumut, fundașul Cristi Ignat și extrema Rareș Pop. Așa cum GSP. ro v-a informat, Sălceanu este titular contra foștilor colegi (detalii aici cum s-au conversat fotbaliștii înaintea partidei).

Paul Papp „i-a băgat în ședință” pe proprii jucători pe iarba din Giulești

Primii care au sosit la stadion au fost jucătorii Petrolului. Care au și ieșit imediat să testeze gazonul Rapidului. De-abia ajuns pe teren, Paul Papp, 36 de ani, căpitanul prahovenilor, și-a strâns câțiva coechipieri în jurul său și le-a dat indicații de poziționare.

Le-a explicat colegilor cum să trateze anumite faze în diverse momente ale jocului. „Lupii” vor să se îndepărteze de zona roșie a clasamentului, iar antrenorul Eugen Neagoe se bazează și pe orgoliul jucătorilor. Mai ales că Petrolul n-a pierdut la ultima descindere în Capitală, 1-1 cu Dinamo, săptămâna trecută.

Orgolii uriașe, mize diferite în Rapid – Petrolul

Sub comanda lui Costel Gâlcă, giuleștenii au trei victorii și un eșec în primele patru meciuri din 2026. Se află în acest moment pe locul 2, cu 48 de puncte, în spatele liderului Universitatea Craiova (49).

Cu o victorie, urcă din nou pe primul loc, cel puțin temporar. Rapid s-a impus în ultima etapă fără emoții pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 3-0.

În tur, Rapid a învins la Ploiești la limită, scor 1-0, gol Alexandru Pașcanu. Acea partidă a consemnat debutul antrenorului Eugen Neagoe pe banca ploieștenilor. În această seară, Pașcanu și Aioani (trimis pe bancă, surprinzător, de Costel Gâlcă) s-au conversat înainte de meci cu petrolistul Marco Dulca, toți trei fiind amici de mulți ani.

De cealaltă parte, Petrolul are o victorie, un egal și două eșecuri în 2026. Se află în acest moment pe locul 12, primul deasupra pozițiilor de baraj, cu 24 de puncte. Ploieștenii au obținut un succes dramatic în ultima etapă, 1-0 cu Unirea Slobozia, singura reușită venind în prelungiri (90+2′) și purtând semnătura lui Ricardinho.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button