LIVE. Csikszereda – FCSB, în etapa a doua din Superliga

Csikszereda – FCSB, meciul zilei din etapa a doua a Superligii, se joacă astăzi, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal din Miercurea Ciuc. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Programul și rezultatele din etapa a 2-a a Superligii
UPDATE ora 18:55 » Marius Baciu, experimente în primul „11”
Pentru acest meci, Marius Baciu surprinde total în primul „11”: atacul este cu puștii David Popa și Alexandru Stoian, alături de Dennis Politic, revenit și el în prim-plan la FCSB. Daniel Bîrligea, titular de drept, este menajat și doar rezervă pentru acest joc. Iar Risto Radunovic a fost urcat din nou la „închidere”.
În total, în echipa de start, sunt nu mai puțin de 4 jucători eligibili regulii U21: Ricardo Pădurariu, Mihai Toma, David Popa și Alexandru Stoian.
UPDATE ora 18:45 » Ștefan Târnovanu rămâne în poartă
După ce a gafat în rușinea cu Auda, Târnovanu rămâne titular! Gigi Becali spusese că, dacă va fi consultat de Baciu, îi va spune să-l titularizeze pe Popa. Pare că antrenorul a luat decizia pe cont propriu.
Csikszereda – FCSB, live de la 20:30
Csikszereda – FCSB, echipele de start
CSIKSZEREDA (4-2-3-1): Pap – Paszka, Hegeduș, Palmeș, Trif – Csuros, Vereș (cpt.) – Anderson Ceara, Magyar, Bodo – Eppel
Rezerve: Deaky, Odor, Dolny, Czekus, Stahl, Szabo, Nyitra, Tajti, Bota, Toth, Karacsony
Absenți: Bakos (accidentat);
Antrenor: Istvan Szabo
FCSB (4-3-3): Târnovanu – Labonne, Dawa, Duarte, Pădurariu – Toma, Radunovic, Tănase (cpt.) – D. Popa, Stoian, Politic
Rezerve: M. Popa, Udrea, Crețu, Dăncuș, Oct. Popescu, Bîrligea, J. Paulo, D. Avram, Cisotti, Stancu
Absenți: Ngezana, M. Popescu, O. Arad, D. Miculescu (accidentați), Gnahore (menajat);
Antrenor: Marius Baciu
Stadion: Municipal Miercurea Ciuc (Miercurea Ciuc);
Arbitru: Alexandru Filip (Constanța);
Asistenți: Florin Iftode (Galați) și George Găman (Dolj);
Arbitru VAR: Sorin Costreie // Asistent VAR: Claudiu Marcu (Constanța);
Avem o deplasare nu ușoară. Suntem la începutul campionatului, al cupelor europene, încercăm să ne regăsim oarecum, să ne adunăm, să fim un lot competitiv, să găsim un prim 11 la fiecare mijloc de săptămână, cum jucăm noi acum. Urmează un joc cu Csikszereda. Au pierdut prima etapă, dar au avut momente bune, o echipă bine organizată, acasă joacă agresiv, pe un teren foarte greu. Clar nu ne va aștepta un joc ușor.
– Marius Baciu, antrenor FCSB
6,49 milioane de euroeste valoarea de piață a lotului celor de la Csikszereda, potrivit portalului Transfermarkt.com. FCSB este evaluată la aproape de patru ori mai mult – 26,7 milioane de euro.
Nu suntem favoriți, dar vrem să oferim o performanță care să ne permită să plecăm de pe teren cu capul sus. Cel mai important lucru este să vedem o îmbunătățire și un joc mai bun decât în prima rundă. Nu doar cu FCSB trebuie să jucăm cu energie. Fiecare meci valorează trei puncte, iar pentru noi fiecare punct pe care îl obținem va fi de mare importanță în lupta pentru supraviețuire.
– Istvan Szabo, antrenor Csikszereda
Csikszereda – FCSB, statistici înainte de meci
-
Pe data de 6 decembrie 2025, la FK Csikszereda – FC Argeș 0-2, s-a derulat singura înfrângere suferită de ciucani în ultimele 16 meciuri jucate în campionat pe teren propriu, în rest nouă victorii și șase remize.
-
Bucureștenii au câștigat șapte dintre cele 19 deplasări din ediția trecută – fără meciurile de baraj – iar de alte patru ori au terminat la egalitate.
-
Roș-albaștrii au primit cel puțin un gol în toate cele opt partide disputate pe prima scenă în 2026 din postura de vizitatori.
-
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă doar în stagiunea precedentă, când fiecare și-a trecut în cont câte o victorie, iar una dintre partide s-a terminat la egalitate.
-
Cea mai recentă dispută directă din campionat a avut loc pe 1 mai 2026, FK Csikszereda-FCSB 1-0, gol marcat de Attila Csuros.




