LIVE. Universitatea Craiova – Petrolul, în etapa #3 din Superliga

Duelul Universitatea Craiova – Petrolul este diseară de la ora 21:30 pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în etapa a treia din noul sezon de Superliga. Meciul va fi transmis liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Universitatea Craiova revine în competiția internă după ce a fost eliminată de Levski Sofia (0-1, 2-2) din preliminariile Champions League. Diseară, cu Petrolul, de la ora 21:30, pe teren propriu, oltenii vor să-și refacă moralul după ce i-au fost curmate speranțele în cea mai importantă competiție continentală.
Până la duelul cu finlandezii Kuopion Palloseura din Europa League, este meciul cu „găzarii”. Craiova a adunat trei partide consecutive fără victorie în toate competițiile, pe lângă dubla cu bulgarii fiind și acel 1-5 cu Dinamo de pe „Arcul de Triumf”.
LIVE de la 21:30 » Universitatea Craiova – Petrolul
Echipele de start la Universitatea Craiova – Petrolul
Universitatea Craiova: Sava – A. Rus, Stevanovic, Screciu – Mora, Teles, Anzor, Bancu – D. Matei, Nsimba, Baiaram
Rezerve: L. Popescu, Al. Maxim – M. Rădulescu, Al. Crețu, T. Băluță, Cicâldău, Băsceanu, S. Șerban, Etim, Elisor, Tavares, D. Muntean
Antrenor: Filipe Coelho
- Coelho a schimbat doar doi jucători față de remiza cu Levski, de joi: Sava intră în poartă în locul lui Popescu, Cicâldău e înlocuit cu Teles.
Petrolul: Zima – Căpușă, Papp, Zaian, Sumbula – Leo Teixeira, Huseynov, Flores, A. Dumitrescu – D. Paraschiv, Konda
Rezerve: Ș. Rădulescu, M. Ioniță, Dele, Rodrigo Martins, Ludewig, R. Manolache, I. Tolea, M. Costache, Jerdea, M. Țuțu, Agreșanu, Leescu
Antrenor: Ricardo Sousa
Stadion: „Ion Oblemenco” – Craiova
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș). Asistenți: Ioan Corb (Satu Mare), Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR: Horia Mladinovici (București). Asistent VAR: Andrei Antonie (București)
UPDATE ora 20:40. Fanii se strâng la stadion
La Craiova este încă liniște cu mai puțin de o oră înainte de duelul cu Petrolul, din etapa a treia a Superligii. Atmosfera este liniștită, nu se mai resimte acea presiune de la mijlocul săptămânii. Fanii se pozează pe esplanadă, pe stadion răsună muzica, iar la magazinul mobil este coadă
UPDATE ora 20:00. Echipele au ajuns la stadion
Vestiarele celor două echipe sunt pregătite.
Cele mai interesante informații despre Universitatea Craiova – Petrolul
-
13 martie 2026, Universitatea Craiova-FC Argeș 0-1 a fost singura înfrângere suferită de olteni în ultimele 12 meciuri jucate în campionat pe teren propriu, în rest 10 victorii (cinci la cel puțin două goluri diferență) și o remiză.
-
Prahovenii au în 2026 doar două succese în Superligă din postura de vizitatori, 1-0 cu FC Botoșani (7 martie) și 2-1 cu Unirea Slobozia (12 aprilie).
-
Opt debutanți a avut Petrolul în primele două etape, printre care și cel mai tânăr jucător cu minute pe teren în acest început de sezon, Liviu Argeșanu (născut pe 26.01.2010).
-
De la revenirea Petrolului pe prima scenă din 2022, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de opt ori, de cinci ori s-au impus craiovenii, un joc a fost câștigat de prahoveni, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.
-
Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 19 ianuarie 2026, Petrolul-Universitatea Craiova 0-4 (marcatori: St. Nsimba – dublă, Șt. Baiaram, L. Băsceanu).




