LIVE. Rapid – CFR Cluj, derby în etapa a 3-a din Superligă

Rapid și CFR Cluj se înfruntă acum în cel mai important meci al rundei a treia din Superligă. Partida a început la ora 21:36, este liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la stadion, și în direct pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
LIVE » Rapid – CFR Cluj 2-0
Minutul 36: CFR Cluj este sufocată în aceste momente, rapidiștii sunt pe val și continuă asediul la poarta lui Vâlceanu. Bubanja șutează tare, dar Vâlceanu intervine
Minutul 33: GOL Rapid! La doar 5 minute de la primul gol, Rapidul se desprinde. La finalizare, același Alex Dobre. Pantalon pasează prost, până la Grameni, acesta îi trimite lui Alex Dobre, care din fața defensivei clujenilor se descurcă foarte bine și șutează tare, din marginea careului, fără speranțe pentru Vâlceanu, din nou învins. Tot stadionul este în picioare
Minutul 28: GOL Rapid! La doar câteva secunde după ocazia clujenilor, Rapid răspunde cu gol. Olimpiu Moruțan îl vede foarte bine pe Grameni în stânga, iar de la acesta mingea ajunge la Alex Dobre, care reia spectaculos până în poarta lui Vâlceanu și deschide scorul la București. Acesta este primul gol din martie până acum pentru fostul căpitan al rapidiștilor
Minutul 27: Ocazie mare irosită și de clujeni. Braun scapă bine în banda dreaptă și trimite până la Muhar, dar acesta nu fructifică șansa deschiderii scorului și trimite departe
Minutul 20: Moruțan execută un corner, la colțul scurt, dar Cordea intervine și respinge. Din a doua încercare, este mult mai periculos, pune mingea pe fruntea lui Bubanja, iar Vâlceanu intervine fabulos la o mare ocazie a rapidiștilor și își menține buturile intacte
Minutul 13: Rapidiștii s-au mutat în jumătatea adversă și caută deschiderea de scor, dar defensiva clujenilor rezistă. Sălceanu trimite periculos în careu, dar balonul nu are destinatar. Elevii lui Pancu domină acest start de meci
Minutul 8: Bate Cordea lovitura liberă, dar aceasta este deviată mult peste poartă și giuleștenii scapă cu bine
Minutul 7: Aioani iese din poartă foarte riscant și îl lovește pe Drazic. Vede cartonașul galben, deși clujenii cer mai mult, chiar eliminare. Lovitură liberă pentru formația vizitatoare, dintr-o poziție periculoasă
Minutul 6: Prima ocazie a gazdelor. Simao Rocha respinge din careu, iar de la distanță Ciobotariu încearcă un șut tare, care nu îi creează însă probleme lui Vâlceanu
Minutul 2: Giuleștenii inițiază un atac periculos, din propria jumătate, cu Moruțan și Dobre protagoniști, dar faza nu are finalitate. Rapidul rămâne însă în zona porții lui Vâlceanu
Start de meci în Giulești, la 21:36, după ce suprafața de joc a fost curățată complet. Clujenii au prima posesie
-
Startul partidei din Giulești, derby-ul rundei cu numărul 3, meci care le aduce față în față pe Rapid și CFR Cluj, este întârziat, după ce fanii au aruncat pe teren cu mai multe role de hârtie, în zona porții lui Vâlceanu. Până când acestea nu vor fi îndepărtate nu se va putea fluiera începutul confruntării
-
Aproximativ 11.000 de fani sunt la acest joc. În mod simbolic, lovitura de start a fost dată de Ciprian Deac, oficial al clujenilor acum, dar fost jucător și al giuleștenilor. Partida a fost precedată de un moment de reculegere în memoria lui Constantin Covaciu, fost maseur la Dinamo 2, care a murit tragic vineri, într-un accident rutier
Rapid – CFR Cluj, echipele de start
Rapid (4-3-3): Aioani – D. Ciobotariu, Graovac, Kramer, Sălceanu – Grameni, Vulturar, Bubanja – Moruțan, Kodor, Al. Dobre
Rezerve: Ungureanu, Petrila, Senciuc, C. Ignat, Niculcea, A. Șucu, Celik, El Sawy, Kamara, Jambor, Burmaz, Onea
Absenți: Cr.Manea (accidentat), Pașcanu (suspendat)
Antrenor: Daniel Pancu
CFR Cluj (4-3-3): Vâlceanu – Braun, Pantalon, Abeid, Simao Rocha – Muhar, Djokovic, Costa – Cordea, Drazic, Șfaiț
Rezerve: Gal, Camora, Perianu, Păun, Azzini, Fică, Korenica, Gligor, Biliboc, C. Matei, Sula
Absenți: Huja, Kun (accidentați)
Antrenor: Antonio Folha
Stadion: Rapid-Giulești
Arbitru: Rareș Vidican // Asistenți: Mihai Marica, Cristi Ilica
Arbitru VAR: Sorin Costreie // Asistent VAR: Cristina Trandafir
UPDATE, ora 20:40 » Noile transferuri de la Rapid sunt în tribună
Latif Ouedraogo, viitorul fundaș stânga al giuleștenilor, și mijlocașul Eric Ange Tape, sunt prezenți în această seară în tribune la meciul cu CFR Cluj.
Alesul formației antrenate de Daniel Pancu pentru postul de fundaș stânga a fost Latif Ouedraogo (18 ani). Pentru a întări linia de mijloc, giuleștenii l-au ales pe Eric Ange Tape (17 ani). Primul e originar din Burkina Faso și vine la Rapid de la Genoa, formația patronată de Dan Șucu. Al doilea, Tape, a evoluat sezonul trecut la Olympic Sport Abobo, echipă din Coasta de Fildeș
UPDATE, ora 20:25 » Cele două echipe au ieșit să inspecteze suprafața de joc
UPDATE, ora 20:05 » Rapid a ajuns și ea la stadion
La 15 minute după CFR, a sosit şi autocarul Rapidului, aşteptat de câteva zeci se fani la porți. Dintre jucători, Petrila şi Dobre au fost cei mai aclamați, iar din toată delegația giuleştenilor, antrenorul Daniel Pancu a primi cele mai multe urale. Când a coborât din autocar, suporterii au început să scandeze „Panco italiano”.
UPDATE, ora 19:50 » CFR Cluj a ajuns prima în Giulești
La 19:50, primul autocar a sosit la stadionul Giuleşti. A fost cel al oaspeților, CFR Cluj. În frunte cu oficialii Ciprian Deac şi Ricardo Cadu, clujenii au coborât rând pe rând pentru a intra în stadion.
Fanii Rapidului prezenți în zonă nu i-au apostrofat pe rivali, iar Deac, fost jucător la Rapid, şi Mario Camora, au fost printre cei care i-au salutat pe suporterii giuleşteni.
Clasamentul live din Superligă
VIDEO. Pancu, reverență pentru jucătorii de la CFR: „Sunt un exemplu”
Este primul derby pentru noi și vine destul de devreme. Sunt într-o formă foarte bună, poate chiar cea mai bună din campionat. Au marcat mult în ultimele două meciuri și puteau înscrie și mai mult. Au jucători de mare calitate în ofensivă, însă îi cunosc destul de bine pe cei pe care îi vom întâlni duminică. Sper să fim echipa care va câștiga, pentru că este inadmisibil ca un club precum Rapid să aibă o serie atât de lungă fără victorie în fața CFR-ului. Va trebui să luptăm și cu tradiția.
– Daniel Pancu, antrenor Rapid
Știu doar că ne așteaptă un meci extrem de dificil și trebuie să fim pregătiți. Dacă statisticile ar decide rezultatele, nici nu ar mai avea rost să mergem la meci, am câștiga fără să jucăm. Dar fotbalul nu funcționează așa. Mă aștept la un meci foarte dificil. Știm că adversarul are multă calitate și joacă pe teren propriu, în fața propriilor suporteri. Vom încerca să fim la un nivel foarte bun pentru a putea concura de la egal la egal. Asta aștept de la echipa mea.
Știm că va fi o atmosferă extraordinară, iar jucătorii sunt pregătiți. Cei mai mulți dintre ei joacă fotbal de mulți ani și sunt obișnuiți cu astfel de meciuri.
– Antonio Folha, antrenor CFR Cluj
Cele mai tari statistici înainte de Rapid – CFR Cluj
- Giuleștenii au câștigat în prima etapă, 1-0 cu Sepsi, și au fost aproape de a se întoarce din Botoșani cu toate punctele, dar au fost egalați în prelungiri. De partea cealaltă, clujenii s-au impus în runda anterioară cu 5-0 în fața celor din Voluntari, bifând cea de a 500-a victorie pe prima scenă din istoria clubului.
- 62,5 % este media posesiei celor de la CFR Cluj în primele două etape, locul 1 la acest capitol.
- 43 de șuturi a expediat Rapid în precedentele două runde, cele mai multe dintre toate competitoarele.
- În cazul în care va fi utilizat, Karlo Muhar va bifa meciul cu numărul 100 în Superligă.
- Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 54 de ori, de 21 de ori au câștigat giuleștenii, de 20 ori s-au impus clujenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate.
- Palmares cu Rapid gazdă: 27 jocuri – 15 victorii Rapid – 5 remize – 7 succese CFR Cluj.
- Întâia dispută a avut loc pe 19 noiembrie 1947, CFR Bucureşti-Ferar 5-1 (B. Marian, I. Lungu – dublă, Filotti, Comşa / Ferenczi 60).
- Rapidul i-a administrat adversarei de astăzi cea mai severă înfrângere în campionat. Se întâmpla în martie 1949, CFR Bucureşti – CFR Cluj 12-2, titlul cronicii din „Sportul popular” fiind unul sugestiv: „ N’AU MAI AJUNS CIFRELE LA TABELĂ…”. Totodată, acest rezultat a însemnat şi cea mai clară victorie din istoria bucureştenilor pe prima scenă. Patru din cele 12 reuşite au purtat semnătura lui Bazil Marian, iar alte trei au fost izbutite de Zavoda I. La finele stagiunii 1948/1949, Rapid termina pe 2, în timp ce CFR lua drumul B-ului, de unde avea să revină în 1969.
- Ultimul succes bifat de bucureșteni în campionat: 10 februarie 2024, CFR Cluj-Rapid 0-1.
- Cea mai recentă confruntare directă din Superligă: 4 mai 2026, Rapid-CFR Cluj 1-2 (marcatori: Ol. Moruțan / L. Zahovic, A. Cordea).




